Chiar daca stam doar in furtuna

[starttext]

Intra in Grupul nostru de dinamovisti pe  facebook

Chiar daca stam doar in furtuna A mai trecut un sezon peste noi, mai mult cu rele decat cu bune, dar, vorba cantecului, noi n-am uitat de vremea buna. In vara anului trecut sperantele suporterilor erau la cote inalte, dupa o perioada dificila se intrevedea o farama de speranta. Mircea Rednic, omul care adusese ultimul titlu in Stefan cel Mare, era antrenorul echipei si suporterii incepeau sa priveasca altfel tot ceea ce se intampla la echipa. Chiar daca din nou s-a mers pe mana jucatorilor liberi de contract, transferurile facute in vara, in mare parte, au fost un succes. Gnohere, Mevlja, Palic, Essombe, Puljic sau Anton au reusit sa se integreze in echipa, chiar daca la inceput au fost priviti cu circumspectie. Problema a fost ca acestia au venit tarziu, cand echipa se afla deja in cantonament, dar vorba romanului, calul de dar nu se cauta la dinti. 


 Inceputul sezonului a fost unul in care am alternat rezultatele bune de acasa cu remizele din deplasare si pana in etapa a noua echipa a fost neinvinsa. Primul scurtcircuit a venit in meciul cu CFR, un meci slab facut de Dinamo, dar si in care am fost loviti de trei cartonase rosii. Dupa acest meci, jucatorii parca nu s-au mai regasit si Dinamo a obtinut doar 7 puncte in urmatoarele 6 meciuri. In aceasta perioada notam doua rezultate negative, destul de umilitoare, infrangerile cu 3-0 si 5-1 in fata Craiovei, respectiv a Viitorului. De punctat ca meciul cu Viitorul s-a jucat intr-un moment in care mintea oricarui om nu statea la fotbal, ci mai degraba la tragedia din clubul Colectiv. 



Pe 22 noiembrie, suporterii au trait prima reala bucurie a sezonului. In ”Groapa”, Dinamo si-a depasit rivala, Steaua, dupa patru ani si jumatate de asteptare, cainii castigand cu 3-1. Pentru echipa noastra a fost cea mai buna perioada a sezonului, din etapa a saptesprezecea si pana la finalul sezonului regulat, adica etapa cu numarul 26, Dinamo a castigat 7 partide si a terminat alte 3 la egalitate, intre aceste rezultate intercalandu-se si calificarea in semifinalele Cupei Romaniei. 


Iarna ne-a prins pe locul 3, la 5 puncte de Astra si rezultatele ne faceau sa avem sperante pentru a da marea lovitura. S-au facut cateva restructurari la nivelul lotului, dar cei care au venit nu au adus un plus real echipei. Batin, Rimniceanu sau Bartalsstovu fiind niste transferuri nereusite si greu de inteles de suporterii dinamovisti. 


 Primavara ne-a adus bucuria calificarii in play-off de pe locul 2, dar in scurt timp echipa a inceput sa alunece spre locurile 3-4 din cauza unor rezultate slabe. A fost si bucuria calificarii in finala Cupei Romaniei in dauna marilor rivali, dar si aceasta a fost umbrita de decesul lui Patrick Ekeng, jucatorul care inscrisese un gol fabulos in meciul in urma caruia am acces in finala. Numarul 14 si-a gasit un loc in inimile noastre pentru vesnicie si ne-a readus aminte ca viata e trecatoare si ca oricand se poate rupe ata. Dincolo de un sezon in care am reusit cateva lucruri bune, dincolo de dezamagirile traite in anumite momente, ramane aceasta tragedie care a marcat viata clubului si a suporterilor. 


 Tragand linie, a fost un sezon in care am trecut de la agonie la extaz si inapoi, ca intr-un carusel nebun. Al treilea mandat al lui Mircea Rednic a fost unul al alternantei intre linistea vestiarului din toamna si frictiunile dintre antrenor si conducere din primavara. Viitorul ne va spune daca prin plecarea lui nea Mircea am pierdut sau am castigat ceva, dar in prezent pare ca am iesit pierzatori. 

Avem in fata un nou sezon, un nou inceput si datoria noastra e sa fim alaturi de cei din iarba. Vor exista victorii in urma carora vom avea vocea ragusita, dar vor exista si infrangeri udate cu lacrimi amare, insa esential e sa nu uitam de ce iubim acest club si ce resort ne atrage mereu la stadion. Pana atunci rabdare si tutun.

Scris de : Razvan Nicolae

[endtext]