Ultima Postare

Două penalizări pentru Dinamo – Două sancțiuni care dau bătăi de cap!

  sursa foto: GSP.ro Dinamo a fost penalizată astăzi de Comisia de Disciplină a FRF, primind trei amenzi pentru incidentele  provocate de fanii săi la trei meciuri diferite. În plus, Maxime Sivis a fost suspendat pentru două etape,  urmând să revină pe teren abia în ultima partidă a anului, derby-ul împotriva Rapidului. Clubul  Dinamo a suferit sancțiuni semnificative în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei de Disciplină, fiind  obligat să plătească amenzi însumând peste 10.000 de euro pentru comportamentul suporterilor, iar la acestea s-a adăugat și suspendarea fundașului dreapta Maxime Sivis, eliminat în meciul cu Gloria Buzău (1-0). Miercuri, 11 decembrie 2024, Comisia de Disciplină a FRF a luat următoarele decizii privind clubul Dinamo: Conform articolelor 82.2 și 3.a și c, raportat la articolul 83.2.b din Regulamentul Disciplinar, clubul SC Dinamo 1948 SA a fost sancționat cu o penalitate sportivă în valoare de 11.250 lei. Dinamo - Sepsi: ...

Post Top Ad






Number one » Hanca l-a egalat pe Cătălin Munteanu: e cel mai bun pasator din ultimii 10 ani

[starttext]




Hanca a venit la Dinamo gratis, de la ASA, în ianuarie 2016



Hanca a ajuns la 13 assist-uri în toate competiţiile, egalându-l pe Cătălin Munteanu, cel mai bun pasator al lui Dinamo din ultimii 10 ani.



Cel mai important om din acest sezon al roș-albilor, Sergiu Hanca, şi-a trecut oficial numele în istoria lui Dinamo. "Câinii" au remizat cu Craiova, 2-2, acum două zile, iar la golul de 2-1, al lui Nistor, mijlocaşul dreapta a centrat, Dumitraş a luftat, iar balonul a ajuns la decarul dinamovist, care a "rupt" plasa.

Astfel, Sergiu a ajuns la 10 pase decisive în Liga 1 şi la 13 în toate competiţiile, egalându-l pe Cătălin Munteanu în topul celor mai buni pasatori dinamovişti din ultimele 10 sezoane.

Aripa dreaptă poate chiar să îl depăşească pe "Cap de Zmeu" pentru că sezonul încă nu s-a terminat. Elevii lui Contra mai au de jucat finala Cupei Ligii, cu Timişoara, şi trei etape de play-off.

E ŞI GOLGETER

Pe lângă pasele de gol furnizate, Hanca este în acest moment al doilea golgeter al echipei din Ştefan cel Mare, cu 9 goluri marcate în toate competiţiile. Pe primul loc e Adam Nemec, cu 10 reuşite. Mijlocaşul de 25 ani a izbutit şi două "duble" în acest sezon: prima, cu Astra, în Cupa Ligii, a doua cu Viitorul, în play-off.

Un merit mare în performanţa lui Hanca îl are fostul tehnician al "câinilor", Ioan Andone. Prima mişcare a "Fălcosului" imediat după ce a preluat echipa de la Mircea Rednic a fost să îl reprofileze pe Sergiu din fundaş dreapta în mijlocaş de bandă.

Ando declara la scurtă vreme după ce mureşeanul a început să dea assist-uri: "Hanca pentru mine e mijlocaş, nu fundaş dreapta cum a fost folosit în trecut. I-am spus că are calitate acolo. Uite că nu m-am înşelat! Are o tehnicitate foarte bună şi o precizie senzaţională".

"Hanca a crescut foarte mult în ultimul an şi e, fără dubii, unul dintre cei mai buni fotbalişti din România la ora actuală. Acest lucru e o consecinţă a seriozităţii şi a muncii pe care o depune în fiecare zi la antrenamente"
 Adrian Mutu, director general Dinamo

"În scurt timp, Sergiu poate ajunge titular la națională. Vreau să văd că-i urmează exemplul și Nedelcearu, Patrick și Dudea"
Adrian Mutu, director general Dinamo

1.250.000 €
valorează Hanca, fiind cel mai scump dinamovist din lot

CEI MAI BUNI PASATORI DINAMOVIȘTI DIN ULTIMII 10 ANI

Sezoane
2016/2017 Jucător
Hanca Assist-uri 13

2015/2016 Palici 8
2014/2015 D. Rotariu 7
2013/2014 L. Rus, V. Lazăr 6
2012/2013 Curtean 7
2011/2012 C. Munteanu 13
2010/2011 Torje 10
2009/2010 A. Cristea 7
2008/2009 Torje 7
2007/2008 Ad. Cristea 7



sursa: www.gsp.ro

[endtext]

Comentarii