Ultima Postare

Două penalizări pentru Dinamo – Două sancțiuni care dau bătăi de cap!

  sursa foto: GSP.ro Dinamo a fost penalizată astăzi de Comisia de Disciplină a FRF, primind trei amenzi pentru incidentele  provocate de fanii săi la trei meciuri diferite. În plus, Maxime Sivis a fost suspendat pentru două etape,  urmând să revină pe teren abia în ultima partidă a anului, derby-ul împotriva Rapidului. Clubul  Dinamo a suferit sancțiuni semnificative în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei de Disciplină, fiind  obligat să plătească amenzi însumând peste 10.000 de euro pentru comportamentul suporterilor, iar la acestea s-a adăugat și suspendarea fundașului dreapta Maxime Sivis, eliminat în meciul cu Gloria Buzău (1-0). Miercuri, 11 decembrie 2024, Comisia de Disciplină a FRF a luat următoarele decizii privind clubul Dinamo: Conform articolelor 82.2 și 3.a și c, raportat la articolul 83.2.b din Regulamentul Disciplinar, clubul SC Dinamo 1948 SA a fost sancționat cu o penalitate sportivă în valoare de 11.250 lei. Dinamo - Sepsi: ...

Post Top Ad






Vrea în locul lui Buffon: „Mă gândesc mereu!”

[starttext]




Imagini pentru branescu dinamo




Laurenţiu Brănescu, portarul care aparține de Juventus Torino își pregăteşte revenirea pe teren stând câte 5 ore pe zi în sală. A acceptat un dialog cu FANATIK.RO despre perioada petrecută la Dinamo, dar nu uită antrenamentele cu Gianluigi Buffon. Sărbătoreşte acum calificarea campioanei Italiei în semifinalele Ligii, după dubla cu Barcelona, şi se gândeşte la momentul în care speră să aibă ocazia de a intra în poartă în locul marelui Gigi Buffon.


Cum merge recuperarea, Laurențiu?
– Sunt bine, am trecut cu succes de operație. În fiecare zi petrec câte patru, cinci ore în sala de forţă și cred că la sfârşitul acestei luni voi reveni pe teren. De-abia aştept, pentru asta trag tare zi de zi. 


Crezi că se va mai baza Contra pe serviciile tale după aducerea lui Cerniauskas?
– Cu siguranţă! Ştiu că se va baza pe mine pentru că sunt un jucător important aici. Şi la început, când am venit aici, s-a vorbit că îmi va fi greu să joc, odată cu transferul lui Penedo, care este un portar foarte bun. Însă, dacă te antrenezi bine, nu ai cum să nu joci.
„Sper să luăm un trofeu”
Ţii legătura cu colegii de la Dinamo?
– Da, sigur. Vorbesc destul de des cu băieţii. Toţi mi-au urat să revin cât mai repede pe teren şi mi-au dat mesaje de încurajare și înainte, şi după operaţie. Le mulţumesc pe această cale.
Cum este să joci în „haită”?
– Foarte greu! Dar totodată şi foarte frumos. De fiecare dată când jucăm pe „Arena Naţională” avem foarte mulţi suporteri care ne susţin, iar asta ne dă o forţă în plus. Sper ca în acest an să aducem un trofeu în „Ştefan cel Mare”.


Care a fost cel mai frumos moment petrecut la Dinamo?
– Meciul de debut aş zice. Am bătut pe Astra, la Giurgiu, cu 4-1. O victorie de aşa manieră la debutul în tricoul „alb-roşu” este nepreţuită.
„Trădări se întâmplă și în campionatele puternice din Europa”
Ce i-a lipsit lui Dinamo în derby-ul pierdut cu Steaua?
– Am fost la stadion să văd meciul. Nu este deloc plăcut să pierzi cu Steaua, dar trebuie să mergem mai departe. Vin meciuri foarte grele şi trebuie să câştigăm. Acest play-off este foarte puternic, fiecare punct pierdut te îndepărtează de obiectiv.
Ce părere ai despre trădările jucătorilor care trec de la Dinamo la Steaua şi invers?
– Fiind străini, cred că lumea a acceptat mai uşor acest lucru. Mă refer la Gnohere şi Bawab. Trădări, cum le spui tu, se întâmplă şi prin alte ţări, în campionate puternice. Avem atâtea exemple… Figo e unul, nu mai vorbesc de Baggio şi Pirlo, care au jucat la cele trei mari echipe din Italia, Juventus, AC Milan şi Inter.
La ce poate spera Dinamo în acest final de sezon?
– Este un mini-campionat în care fiecare echipă poate câştiga cu fiecare. Mai avem timp… Cu cât suntem mai sus, cu atât mai puţine tururi preliminare vom avea de jucat în Europa având în vedere că din Cupă am ieşit, iar de acolo ajungeam cel mai uşor în grupe.
Cupa Ligii este ca şi acontată?
– Este finala, va fi greu, Timişoara joacă bine, meciul nu este deja câştigat, dar eu spun că dacă vom avea un stadion plin de dinamovişti vom reuşi să câştigăm.
Sfaturile lui Gigi: „Mi-a zis că doar prin micile detalii pot ajunge sus!”
Ne întoarcem puţin în trecut. Cât de greu a fost pentru un puşti să se mute în Italia?
– Să pleci într-o ţară străină nu e deloc uşor, mai ales la 16 ani. La Torino am avut la dispoziţie tot ce am avut nevoie, inclusiv o profesoară pentru a învăţa limba cât mai repede, apoi totul a fost mai uşor. Nu am stat pe gânduri să plec, mai văd cazuri cu părinţi care nu-şi lasă copiii să „zboare” de acasă şi nu-i înţeleg. E o experienţă de viaţă incredibilă, aş face asta de o mie de ori la fel de decis.
Ai făcut sacrificii pentru a deveni omul care eşti acum?
– Cred că fără sacrificii nu ai cum să ajungi undeva, nu numai ca fotbalist. Indiferent de ceea ce vrei să faci în viaţă, nu este deloc uşor, dar la un moment dat o să fii răsplătit. În viaţă trebuie să rişti ca să câştigi. Uneori iese, alteori nu. Trebuie să rămâi puternic mereu, indiferent de ceea ce îţi pune în faţă viaţa.
Cum era când te antrenai cu Buffon, la Juventus?
– Să te antrenezi cu Buffon este o experienţă incredibilă, pe care orice copil şi-o doreşte. Am avut foarte multe lucruri bune de învăţat. Mi-amintesc că eram la Beijing, cîștigasem Supercupa Italiei, 4-2 cu Napoli. A doua zi, la 9 dimineaţa, aveam plecarea la aeroport. Am coborât, cred că eram al şaselea în autocar, şi m-am aşezat pe scaunul din faţa lui. A început să mă certe. Că de ce trebuie să aştepte după mine, când eu ar trebui să fiu primul la autocar… Eram roşu la faţă, mă uitam în jurul meu şi mi-am zis că am întârziat într-adevăr, dacă mă ceartă aşa. N-am scos o vorbă, bineînţeles. În avion am stat pe aceleaşi locuri, eram puşi în ordine alfabetică. Buffon mi-a zis apoi că ştia că nu eram ultimul în autocar, dar că prin aceste mici detalii pot ajunge undeva. Iar eu chiar eram mereu primul la masă, în vestiar sau la autocar, numai atunci n-a fost aşa…
„Buffon merită Liga Campionilor! Îi ţin pumnii!”
Cine va fi „noul Buffon”?
– Este o legendă, este normal ca el să fie un model pentru toţi copiii. O carieră incredibilă, multe galerii ale echipelor adverse îl aplaudă și asta spune totul. Cred că este greu ca altcineva să fie mai constant ca portar atâţia ani. A ajuns la meciul 1000 în carieră, chiar 1001, după cel cu Napoli. Este ceva la care orice portar visează. Acum e în semifinale cu Juventus şi îi ţin pumnii să ia Liga. O merită!
Crezi în şansa ta de a apăra într-o bună zi poarta lui Juve?
– Normal! Atât timp cât sunt sub contract cu Juventus, mă gândesc mereu la asta. Este destul de greu să şi ajung acolo, însă viaţa e plină de surprize. Nu îmi rămâne decât să joc bine la Dinamo şi, de ce nu, să ajung să apăr la Juventus!
Când vei apăra poarta echipei naţionale de seniori?
– Orice portar îşi doreşte asta. Acum este o concurenţă incredibilă pentru a ajunge în lotul echipei naţionale, dar cel mai important este să fiu bine după accidentare ca să pot lupta pentru asta.



sursa photo: infopuls.ro

sursa: www.fanatik.ro

[endtext]

Comentarii