Cum a făcut Negoiță din Dinamo un butic de bloc

[starttext]

 Intra in Grupul nostru de dinamovisti pe  facebook 

În doar 4 ani, a adus Dinamo în situația de a semăna izbitor cu un butic de la parterul unui bloc. În comparație, anii în care Borcea frauda clubul, dar câștiga trofeu după trofeu doar din butoane, par vremuri de legendă

Pariaza online fara risc cu cei 250 RON oferiti de aceasta agentie. Daca ai pierdut primul bilet,
primesti banii inapoi. Daca ai castigat, poti retrage fara rulaj necesar - CLICK AICI

Permalink to Cum a făcut Negoiță din Dinamo un butic de bloc

joi, 23 noiembrie 2017, 12:33
E o zi frumoasă de început de iarnă în Delta Văcărești, minirezervația apărută miraculos între malurile betonate ale lacului artificial proiectat de comuniști. Legenda cartierului spune că, la început, apa a început să se infiltreze în beton exact în locul pe care stătea cândva biserica rasă de lamele buldozerelor.

Peste malul înalt, într-un birou ferit de vântul aspru împins de stuful deltei, Ionuț Negoiță controlează fiecare leu care intră în casieria faraonicului hotel Rin. Pragmatic până la sânge, milionarul apărut din ceața capitalismului balcanic are două griji. Hotelul și un registru contabil aruncat neglijent pe colțul biroului.

Nu e mare, un pic mai gros decât un caiet studențesc.

E contabilitatea clubului de fotbal Dinamo, o instituție născută de Securitate și care decenii la rând a inspirat frică în Divizia A și respect în Europa. Vorbim despre primul club românesc ajuns în semifinalele Cupei Campionilor, cu doi ani înainte ca Steaua să fure definitiv caimacul, la Sevilla.

Acest colos al fotbalului românesc – fie el controversat – s-a restrâns acum într-atât încât este administrat de Negoiță precum un butic de bloc. Un Impex SRL care pune în geam anunț de vânzătoare, îl dă jos câteva săptămâni, apoi schimbă doar banda adezivă de la colțuri pentru a-l lipi din nou deasupra orarului. Sâmbăta și duminica, uneori și lunea, non-stopul e neapărat închis. Nu credeți? Uitați-vă la rezultatele din ultima vreme!

Răbdarea s-a împuținat și ea. Suporterii au început să umple zidurile cu mesaje împotriva lui Negoiță, iar unele sunt vopsite chiar peste cele vechi, la adresa lui Badea și Borcea.

Dinamo a atins miercuri încă un fund nebănuit de abis. Dimineață, antrenorul Vasile Miriuță a fost dat afară, i s-a luat mașina de la club, însă spre seară a rămas pe poziție pentru că înlocuitorul său nu a vrut să vină. Evident, printr-un artificiu de PR, dispariția mașinii a fost mutată în cârca unei decizii a sponsorului.

În toate aceste ore, antrenorul fără rezultate și orgoliu, dar cu carismă de buticar, n-a fost decât un “Hopa, Tati” flexibil, dispus să înghită tot pentru a rămâne în spatele tejghelei din SRL-ul lui Negoiță.

Cum a fost posibil să se ajungă aici?

Pentru a înțelege, trebuie să pricepem trecutul așa cum s-a întâmplat cu adevărat.

Născut din teroarea unei țări, clubul Securității a avut timp de patru decenii un singur adversar real, echipa Armatei. Erau giganții antagonici care au divizat sportul din toate țările captive în spatele Cortinei de Fier comuniste. Fiecare dintre cele două cluburi a adunat tot ce era mai bun în România, iar când valorile aveau o zi mai proastă, apărea frica. Frica de a nu fi sculat noaptea din somn de Securitate sau teama de a nu fi trimis să faci armata la capătul țării, când cântau cocoșii.

Așa s-a ajuns ca două echipe, altfel extrem de puternice, să aibă zeci și chiar sute de meciuri consecutive fără înfrângere în campionatul intern. Evident, concentrarea fortață a atâtor valori a adus și rezultate în cupele europene.

Apoi a venit Revoluția din decembrie.

Bunurile au fost vândute ca-n talcioc, cluburile n-au rămas cu nimic în timp ce generalii și capitaliștii proveniți din cadrele trecutului s-au îmbogățit. Undeva, în aerul cu arome tari al anilor ’90, teama inspirată de Ministerul de Interne și de cel al Apărării a rămas îmbibată în ADN-ul celor două cluburi.

Un nou sistem de relații s-a construit, utilizând scheletul vechi. Folosindu-se de influența istorică și de legăturile neafectate de nicio lege a lustrației, Dinamo și Steaua au continuat să sperie, cu diferența că la această structură s-au mai racordat în timp și alte entități precum Rapid sau CFR Cluj.

Frica de dosare s-a adaptat vremurilor și a suferit o mutație genetică, transformându-se într-o tentație după câștiguri rapide.

Rămasă pe mâna unor capitaliști sălbatici precum Cristi Borcea sau Florian Bușcă, zis Walter, la rândul lor protejați și vegheați de relațiile proto sau neocomuniste ale afaceristului Nicolae Badea, Dinamo a produs bani pentru noii stăpâni, “controlând până și vântul” uneori. Dincolo, la Steaua, ruptura de minister a fost mai brutală, dar peisajul a rămas identic, cu valize cu bani care goneau frecvent după autocarele adversarelor într-un Maybach bicolor.

Apoi a venit Revoluția fotbalului, iar Borcea a intrat la pușcărie pentru fraudarea clubului. Badea s-a salvat.

În golul de putere creat la Dinamo, și-a făcut apariția Ionuț Negoiță, un om de afaceri cu un trecut incert și cu conexiuni politice în lumea neocomunistă, dar fără relații și habar de fotbal. Deși a stat pe lângă Borcea și Badea o vreme în calitate de sponsor, noul patron s-a trezit că nu cunoaște pe nimeni în domeniul din care voia să facă atât o afacere, cât și un suport de imagine pentru întreținerea relațiilor sale politice.

Frustrat, Negoiță a ieșit și a atacat sistemul. Și-a acuzat un jucător, pe Bărboianu, de blat, folosind informațiile primite de la un antrenor din sistem. Când a avut nevoie de ajutorul acestuia în instanță, antrenorul a uitat povestea finalei Cupei de la Brașov, câștigată de nașul Becali în fața finului Borcea.

Atacurile lui Negoiță la adresa practicilor necurate din fotbal au continuat o vreme, dar asta nu i-a adus nici simpatie, nici rezultate.

Conștient de importanța sistemului, Negoiță a încercat un compromis. A căutat să se racordeze la nodurile rețelei, aducând pe bancă oameni rodați ca jucători în comunism și ca antrenori în neocomunism. A căutat și un conducător conectat la realitatea fotbalului românesc, dar toți au supraviețuit puțin în fața controlului la sânge al banilor impus de Negoiță.

Sistemul se unge. Transferurile costă, jucătorii costă, impresarii costă, arbitrii costă, dar noul patron a vrut să facă economie la soluția de gresare.

Zgârcit, antipatizat de sistem și inabil în strategia din fotbal, Negoiță a intrat în panică și a făcut alegeri tot mai proaste, pe baza unor sfaturi și simpatii personale născute din relațiile subdezvoltate pe care și le-a creat în ultimii ani în lumea fotbalului.

În doar 4 ani, a adus Dinamo în situația de a semăna izbitor cu un butic de la parterul unui bloc. În comparație, anii în care Borcea frauda clubul, dar câștiga trofeu după trofeu doar din butoane, par vremuri de legendă.

Negoiță nu este nici victimă, nici complice al sistemului.

Este doar un afacerist neînțeles de la marginea Deltei Văcărești care a crezut că va deveni celebru din fotbal peste noapte, fără a avea mațele necesare pentru a îndura frigul nopții într-o celulă de la Jilava sau Poarta Albă.

sursa:blogsport.gsp.ro/costinstucan
[endtext]