Ultima Postare

Breaking News: Așteptarea a luat sfârșit! Anunț crucial pentru dinamoviști

  sursa foto|:  GSP.ro Favoritul principal pentru câștigarea licitației legate de construcția arenei „Dinamo” este o companie  care nu a realizat până acum stadioane în România. Firma Bog’Art, cunoscută pentru construirea  noului sediu al SPP și reabilitarea clădirii Poliției Capitalei, se află în top 5 al celor mai mari companii de construcții din țară. Aceasta are cele mai mari șanse să obțină contractul în valoare de 118 milioane de euro pentru noul  stadion din Ștefan cel Mare. Decizia finală privind câștigătorul este așteptată până la sfârșitul săptămânii, urmând o perioadă de 10 zile pentru eventuale contestații. Decizia privind câștigătorul licitației pentru arena „Dinamo” este așteptată să fie luată de CNI până la  sfârșitul acestei săptămâni. În competiție au rămas șase asocieri, iar, conform surselor GSP , favorita este o companie care ar urma să construiască pentru prima dată un stadion. Este vorba despre firma Bog’Art, ca...

Post Top Ad






Dinamo şi CFR au început licitaţia pentru unul dintre cei mai atractivi jucători de la naţională! Basel şi Boloni au intrat pe fir

[starttext]



EXCLUSIV | Dinamo şi CFR au început licitaţia pentru unul dintre cei mai atractivi jucători de la naţională! Basel şi Boloni au intrat pe fir: "Ofertele sunt foarte bune"



Dinamo, CFR Cluj, Basel, Lugano, Antwerp, dar şi echipe din Grecia şi Polonia au început licitaţia pentru Andrei Radu (21 ani), unul dintre cei mai atractivi tineri fundaşi români. Apărătorul titular al naţionalei U21 a României şi-a reziliat recent contractul cu fosta sa echipă, Aris Limassol, cu care se judecă momentan.


Andrei Radu a fost crescut de FCSB timp de nouă ani, a devenit căpitan la juniorii roş-albaştrilor, dar pământul i-a fugit de sub picioare atunci când Gigi Becali a renunţat la grupele de copii şi juniori. După şapte luni de inactivitate, "câinii" l-au ademenit în curtea lor, acolo unde a fost la fel de apreciat ca la FCSB. A devenit căpitan, iar în vara lui 2016 a ales să plece în Cipru, la Aris Limassol.

Doar că aventura din Cipru nu s-a terminat aşa cum şi-ar fi dorit. Investitorii au plecat de lângă echipă, iar aceasta a alunecat în liga secundă din insula Afroditei. De la Aris Limassol, Andrei Radu are încă de recuperat cinci salarii restante, adică o sumă de peste 100.000 de euro.

Imediat după ce despărţirea de Aris Limassol a fost finalizată, Andrei Radu a fost contactat de cluburi din România, dar şi din străinătate: "Am mai multe oferte. Şi din România, şi din străinătate. Ofertele sunt foarte bune. Eu vreau să joc, vreau să am continuitate şi la naţionala de tineret, am nevoie de minute. Acolo (n.r. - Aris Limassol) jucam meci de meci, asta caut şi acum. Săptămâna viitoare, cel târziu, voi lua o decizie, pentru că vreau să fac pregătirea în totalitate cu noua echipă".


Am oferte din Elveţia, de la Lugano şi Basel. Am din Grecia, din Belgia, de la Antwerp (n.r. – echipa antrenată de Boloni), din Polonia, Croaţia, din primele ligi. Momentan sunt discuţii, am primit doar oferte cu condiţiile lor, doar că nu e nimic concret momentan", a declarat Radu, pentru ProSport.

Dinamo VS CFR Cluj

Dinamo, fosta sa echipă, dar şi campioana României, CFR Cluj, doresc să-şi asigure serviciile promiţătorului fundaş stânga şi au lansat primele oferte pentru semnătura sa: "Din ţară am ofertă şi de la CFR Cluj. Imediat cum mi-am reziliat contractul cu Aris, m-au contactat şi mi-au spus să vin acolo. Am ofertă concretă de la ei. Sunt condiţii bune pentru România".

"Câinii" au intrat şi ei pe fir şi doresc să-l readucă în "Ştefan cel Mare" pe jucătorul care a fost căpitan la grupele de juniori ale clubului. Radu se pliază pe noua strategie a clubului, iar Bratu s-a întâlnit personal cu jucătorul: "Da, am ofertă de la Dinamo. Am discutat şi mi-au zis că şi ei mă vor. M-am întâlnit cu Bratu chiar în urmă cu câteva zile şi mi-a zis că mă vrea la Dinamo. Nu ştiu încă, rămâne de văzut. Aştept o ofertă concretă din partea lor, vreau să văd ce condiţii mi se oferă", a adăugat apărătorul pentru ProSport.

"Andrei Radu e un jucător bun, îl ştim, a mai fost la Dinamo, a crescut foarte mult în ultimii ani, este titularul echipei naţionale de tineret şi ne gândim şi la el, pentru că avem nevoie pe fiecare post câte doi jucători pentru a crea concurenţă", a declarat Florin Bratu, despre fundaşul stânga. 

sursa: www.prosport.ro
[endtext]

Comentarii