[starttext]
Trabucuri. Acela a fost Dinamo cel adevărat, cel care se pierdea în fum de tutun scump şi miros de bani mulţi, aruncaţi fără noimă. Ceata veselă a acţionarilor care sechestrau persoane pentru a le însemna cu jar şi aruncau către suporteri mingi în care erau dosite petarde. Ăla era adevăratul Dinamo. Cel în vremea căruia Becali venea în Ştefan cel Mare cu fularul „câinilor” la gât. Acum nici nu mai trebuie să se deplaseze. Nu mai trebuie să se înfăşoare cu nimic. Ajunge să rostească o cifră: 1. Şi apoi zerouri. Şi gata. Gata cu Dinamo.
Dogs out!
Bratu, Dănciulescu, Niculescu. Roata se învârte, osia rămâne aceeaşi. SC Dinamo 1948 SA, preşedinte fondator: Nicolae Badea. Aşa scrie pe site. Şi, da, sigur, toţi ceilalţi. Cine mai ştie ce e şi ce vrea Dinamo? Vrea să prindă ziua de mâine, şi mâine, pe cea de poimâine. New Dinamo? Never knew. Dinamo nu e nouă sau veche. Nu mai e. Nu mai e aşa cum o vor şi o visează mulţi. E un club care a scăpat de moarte, ce-i drept, dar nu ca să trăiască. Asta nu e o viaţă, cea în care un pic de aer scos pe gură de domnul care domneşte între lei auriţi naşte un uragan în Groapă.
În două zile două legende au părăsit Dinamo. Dănciulescu, apoi Bratu. A treia, Claudiu Niculescu, legenda proaspăt descinsă, a zis repede că-l va reconfirma căpitan pe Nistor, omul care se văita că n-a ajuns milionar la FCSB. Nistor egal N&D plus B. Iată ecuaţia relativităţii valorii. Ieşirea din această spirală? Există. Dar se va încumeta vreodată Dinamo, după atâtea schimări de direcţie, să o ia pe drumul cel mai drept? Nu ar fi un New Dinamo. Ar fi The Only Dinamo.
Banderola pe inimă, nu în chiloţi!
Un gând care îşi face loc cu scrâşnet în minţile fotbalului. E pentru echipe mici şi fără mulţi bani, care nu ajung la fonduri europene şi nici nu pot vinde jucători de la două milioane de euro în sus. E un enunţ foarte simplu, dar care cade greu la stomac: nu mai angajaţi talente, ci caractere! Adică da, şi talente, dar pe locul doi în fişa postului. Iar Dinamo încă mai are un nume (chiar fără mare conţinut) pentru care poţi să te lupţi. Logica e elementară. Caracterul tare nu va trăda, indiferent câţi bani vor fi fluturaţi de pe treptele largi. Şi ce să vezi!, cine e corect până la capăt şi îşi face treaba bine va ajunge şi la bani. Poate nu atât de mulţi. Dar nu spun toţi fotbaliştii că nu banii sunt importanţi?!
Bine, râdeţi… Dar asta e singura şansă. Un mercenar nu se va uita niciodată înapoi. All Time Danciu, Claugol şi „Mitraliera” vor avea inima mereu agăţată de cuiul acesta alb, că roşu e de la ei, picătură cu picătură. Aşa, poate că viitorul nu va fi un SF sumbru, o distopie fără ieşire ca „1984” al lui George Orwell. Poate că într-o zi va exista din nou Dinamo.
sursa: http://blogsport.gsp.ro/naum
[endtext]
Comentarii
Trimiteți un comentariu