[starttext]
Rednic le-a promis nou-veniților că vor câștiga mult mai mult din ianuarie, până la 9.000 de euro lunar, după ce antrenorul va scăpa de câțiva dintre fotbaliștii vechi și va micșora astfel fondul de salarii.
La Dinamo va urma o nouă remaniere, indiferent de rezultatele pe care o să le înregistreze echipa în ultimele partide din 2018. Câțiva dintre fotbaliștii pe care i-a găsit Rednic la Dinamo vor fi dați afară pentru a-i putea plăti mai bine pe nou-veniți, pe jucătorii pe care Mircea i-a adus recent ca să repare o formație care alunecase pe loc retrogradabil.
PROMISIUNEA CARE I-A CONVINS
Oficial, adică potrivit anunțurilor pe care le-au făcut și antrenorul, și președintele Alexandru David, fotbaliștii achiziționați recent sunt plătiți prost. Două mii de euro pentru italianul Montini, câte patru mii de euro lui Tade și lui Aliji. În realitate, străinii au acceptat veniturile acestea mici doar până la sfârșitul anului. Salariile vor crește din ianuarie, asta e promisiunea pe care le-a făcut-o Rednic jucătorilor și agenților: "Bugetul de salarii e consumat acum, dar în ianuarie voi mai renunța la câțiva jucători și o să vă pot oferi sumele pe care le doriți".
ȘI NUME MARI SUNT PE LISTA NEAGRĂ!
Montini, Tade, Aliji, Atmane și Zenke sunt fotbaliștii pe care i-a recrutat Mircea într-un "mercato din riparazzione" inventat ad-hoc, pentru că n-a fost deschisă fereastra de transferuri. Salariile nou-veniților vor fi chiar și duble față de valorile din prezent, adică până la 7.000, 8.000, 9.000 de euro de jucător. Printre cele mai mari venituri de la Dinamo. Ei au fost de acord să fie plătiți "de criză" doar o lună, practic.
Pentru eliberarea unei părți din buget vor fi sacrificați fotbaliștii de care Mircea e dezamăgit. Katsikas, Gomelt, Daniel Popa, Axente, Pesici, Cooper, Penedo sunt printre numele aflate în pericol. E posibil să dispară din iarnă chiar Salomao, în ciuda randamentului bun al portughezului. El și-a șubrezit statutul fiindcă a refuzat prelungirea contractului și va căpăta de la 1 ianuarie dreptul de a negocia direct cu oricare club interesat de el.
3 jucători
au fost deja dați afară de la venirea lui Rednic: Grozav, Mezague și Subotici. Pe primul îl adusese Claudiu Niculescu, pe ceilalți doi îi alesese Florin Bratu
sursa: www.gsp.ro
[endtext]
Va rog , nu mai faceti astfel de declaratii daca sunteti dinamovisti adevarati ! Acest afirmatii fac mare rau echipei , fiti mai rationali .
RăspundețiȘtergere