Ultima Postare

Două penalizări pentru Dinamo – Două sancțiuni care dau bătăi de cap!

  sursa foto: GSP.ro Dinamo a fost penalizată astăzi de Comisia de Disciplină a FRF, primind trei amenzi pentru incidentele  provocate de fanii săi la trei meciuri diferite. În plus, Maxime Sivis a fost suspendat pentru două etape,  urmând să revină pe teren abia în ultima partidă a anului, derby-ul împotriva Rapidului. Clubul  Dinamo a suferit sancțiuni semnificative în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei de Disciplină, fiind  obligat să plătească amenzi însumând peste 10.000 de euro pentru comportamentul suporterilor, iar la acestea s-a adăugat și suspendarea fundașului dreapta Maxime Sivis, eliminat în meciul cu Gloria Buzău (1-0). Miercuri, 11 decembrie 2024, Comisia de Disciplină a FRF a luat următoarele decizii privind clubul Dinamo: Conform articolelor 82.2 și 3.a și c, raportat la articolul 83.2.b din Regulamentul Disciplinar, clubul SC Dinamo 1948 SA a fost sancționat cu o penalitate sportivă în valoare de 11.250 lei. Dinamo - Sepsi: ...

Post Top Ad






Dinamo și-a schimbat sponsorul principal după un deceniu: Unibet înlocuiește Orange!










Dinamo face o schimbare: Unibet va deveni sponsorul principal, detronând astfel compania Orange, după mai bine de un deceniu!




Orange figura ca sponsor principal pe tricourile dinamoviștilor încă din 2007. Dinamo a semnat cu Unibet pentru o perioadă de trei ani.

De altfel, compania de pariuri și jocuri online era la Dinamo de zece luni, dar ca sponsor secundar. Gazeta Sporturilor a anunțat negocierile acestui contract încă din luna aprilie a acestui an!

Contract de bază de 350.000 € pe an + bonusuri până la 600.000
Roș-albii au evitat să vorbească despre acest subiect, dar sursele GSP afirmă că e vorba despre un contract de bază care pleacă de la 350.000 de euro pe an. Există și bonusuri de play-off și eventuale calificări în cupele europene care ajung în total la peste 600.000 de euro.

Unul dintre detaliile contractuale precizează bonusuri pentru club dacă echipa joacă pe Arena Națională.

Tocmai de aceea dinamoviștii vor continua să evolueze pe cel mai mare stadion al țării chiar dacă unul dintre promoterii acestei idei, Mircea Rednic, nu mai este la echipă. „Câinii” vor reuși astfel să-și acopere o bună parte din închirierea arenei datorită acestei sponsorizări.

Totodată, se va încerca o continuare a relației cu Orange. Colosul din date și telefonie mobilă ar vrea să se retragă din fotbalul românesc, dar oficialii dinamoviști încearcă să-i mențină printre partenerii de imagine chiar dacă nu va mai fi pe pieptul tricourile ca sponsor principal.

Orange dădea 400.000
La începutul colaborării, când se aruncau salarii uriașe în fotbalul românesc și exista mirajul chiar al accederii directe în grupele Champions League, „câinii” aveau promiși 1,5 milioane de euro pe sezon din partea Orange, un milion de euro dacă ajung în grupele Europa League și 500.000 de euro dacă termină în top 10! În ultimele sezoane, cota a scăzut simțitor, Orange plătind în jur de 400.000 de euro pe sezon.

1.500.000 €
este cel mai scump contract de sponsorizare din fotbalul românesc. Compania de asigurări City Insurance virează anual această sumă în conturile celor de la FCSB

CLUBURILE DIN L1 SPONSORIZATE DE CASELE DE PARIURI
Echipă / Sponsor

CFR Cluj SportingBet
FCSB NetBet
CSU Craiova Betano
Dinamo Unibet
Gaz Metan SuperBet
Poli Iași SuperBet
FC Botoșani Casa Pariurilor
Călărași Fortuna
Hermannstadt Get's Bet

DANCIU LE FACE RECLAMĂ
Compania înființată în 1997 are un parteneriat de imagine cu directorul sportiv al roș-albilor, Ionel Dănciulescu. Fostul atacant a participat și la diverse spoturi de promovare ale firmei alături de legenda Stelei, Ilie Dumitrescu. În plus, cei doi fac analize detaliate pe pagina de facebook și le oferă ponturi fanilor.

CÂT IA PSG
Grupul Kindred, ce deține și Unibet pe lângă alte branduri în industria online a gambling-ului, a semnat de curând un contract uriaș prin care sponsorizează primele două ligi din Suedia. Mai ales că fondatorul, Anders Strom, este suedez. 200 de milioane de dolari este cuantumul contractului care va începe pe 1 ianuarie 2020 și se va derula pe 12 ani.

Un alt contract de imagine foarte important este semnat cu PSG. Înțelegerea este pe doi ani și aduce 3 milioane de euro în contul parizienilor, conform L’Equipe. Compania mai are acorduri cu Aston Villa, Middlesbrough, Preston North End, dar și cu cluburi de cricket, darts și Counter Strike!




sursa: www.gsp.ro

Comentarii