Ultima Postare

Două penalizări pentru Dinamo – Două sancțiuni care dau bătăi de cap!

  sursa foto: GSP.ro Dinamo a fost penalizată astăzi de Comisia de Disciplină a FRF, primind trei amenzi pentru incidentele  provocate de fanii săi la trei meciuri diferite. În plus, Maxime Sivis a fost suspendat pentru două etape,  urmând să revină pe teren abia în ultima partidă a anului, derby-ul împotriva Rapidului. Clubul  Dinamo a suferit sancțiuni semnificative în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei de Disciplină, fiind  obligat să plătească amenzi însumând peste 10.000 de euro pentru comportamentul suporterilor, iar la acestea s-a adăugat și suspendarea fundașului dreapta Maxime Sivis, eliminat în meciul cu Gloria Buzău (1-0). Miercuri, 11 decembrie 2024, Comisia de Disciplină a FRF a luat următoarele decizii privind clubul Dinamo: Conform articolelor 82.2 și 3.a și c, raportat la articolul 83.2.b din Regulamentul Disciplinar, clubul SC Dinamo 1948 SA a fost sancționat cu o penalitate sportivă în valoare de 11.250 lei. Dinamo - Sepsi: ...

Post Top Ad






Athanasios Papazoglou rupe tăcerea după despărțirea cu cântec de Dinamo: „A fost 100% minciună ce au spus despre mine!”













Dinamo a oficializat azi despărțirea de atacantul Athanasios Papazoglou (31 de ani), fotbalistul pe care conducerea l-a bănuit că a blocat transferul conaționalului Giannis Maniatis.




Adus în perioada lui Mircea Rednic, grecul n-a fost luat în cantonamentul din Spania, fiind lăsat să se antreneze singur la Săftica. Motivul invocat de șefi? Papazoglou l-ar fi sfătuit pe mijlocașul Giannis Maniatis să nu vină în „Ștefan cel Mare” .

La scurt timp după anunțul făcut de club, GSP.ro a luat legătura cu atacantul elen, care a oferit propria versiune despre îndepărtarea sa de la Dinamo.

- Salut, Thanasis. Clubul a oficializat într-un final rezilierea contractului tău. Ești dezamăgit după tot ce s-a întâmplat?
- Nu, nu sunt dezamăgit. Acesta este fotbalul, iar viața trebuie să meargă înainte.

- Cum au fost ultimele săptămâni pentru tine?
- Astfel de situații sunt întotdeauna dificile. Am stat în România, mi-am făcut antrenamentele singur, n-a fost chiar cea mai bună situație.

„E 100% MINCIUNĂ CE S-A SPUS DESPRE MANIATIS”
- Cum ți se pare că ai fost tratat de club?
- Normal că nu a fost corect ce s-a întâmplat! M-am întors din vacanță, iar clubul mi-a transmis fără niciun motiv că sunt out. Dar e ok, nu-i nicio problemă. Vom vedea dacă decizia a fost corectă peste o lună sau două.

- În toată această perioadă, chiar nu ai mai primit alte explicații din partea cuiva?
- Nu, singura explicație primită a fost cea legată de informația cu Maniatis, ceea ce e 100% o minciună. Nu am vorbit niciodată cu el despre Dinamo.

„NU-MI PRIMISEM SALARIUL DE 3 LUNI”
- Dar salariile restante? Ți-a mai restituit clubul ceva?
- Nu-mi primisem banii în ultimele 3 luni, dar în final mi-au plătit totul și mi-am încheiat astfel contractul.

- Cine crezi că ți-a decis vitorul la Dinamo? Eugen Neagoe, Florin Prunea?
- Cred că toți au luat această decizie. Inclusiv noul antrenor.

- Ai mai vorbit în ultimele săptămâni cu Mircea Rednic? Te-ai consultat cu cineva?
- Nu, nu am vorbit cu nimeni.

- Care sunt planurile tale de viitor? Rămâi în România? Înțeleg că FC Voluntari ar fi interesată de serviciile tale...
- Nu vreau să vorbesc despre viitorul meu. Sunt unele echipe interesate de mine, dar voi avea noi informații zilele viitoare.

- În final, ai un mesaj pentru fanii lui Dinamo?
- Mulțumesc pentru tot, mulțumesc pentru sprijinul oferit! Își iubesc mult echipa și au fost alături de noi întotdeauna, au fost peste tot după noi. Continuați să faceți asta! Eu sper s-o văd din nou pe Dinamo puternică și în față în clasament.

4 goluri
în 14 meciuri a înscris Papazoglou în tricoul lui Dinamo




sursa: www.gsp.ro

Comentarii