Ultima Postare

Breaking News: Așteptarea a luat sfârșit! Anunț crucial pentru dinamoviști

  sursa foto|:  GSP.ro Favoritul principal pentru câștigarea licitației legate de construcția arenei „Dinamo” este o companie  care nu a realizat până acum stadioane în România. Firma Bog’Art, cunoscută pentru construirea  noului sediu al SPP și reabilitarea clădirii Poliției Capitalei, se află în top 5 al celor mai mari companii de construcții din țară. Aceasta are cele mai mari șanse să obțină contractul în valoare de 118 milioane de euro pentru noul  stadion din Ștefan cel Mare. Decizia finală privind câștigătorul este așteptată până la sfârșitul săptămânii, urmând o perioadă de 10 zile pentru eventuale contestații. Decizia privind câștigătorul licitației pentru arena „Dinamo” este așteptată să fie luată de CNI până la  sfârșitul acestei săptămâni. În competiție au rămas șase asocieri, iar, conform surselor GSP , favorita este o companie care ar urma să construiască pentru prima dată un stadion. Este vorba despre firma Bog’Art, ca...

Post Top Ad






VIDEO | Duşan Uhrin: ”Am cu 10 ani mai mult decât la începutul meciului!”













Dinamo a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa FC Voluntari, în primul meci al etapei a XI-a a Ligii I. Dinamoviştii s-au impus după un gol marcat în înferioritate numerică, în urma eliminării lui Deian Sorescu, jucător care a primit al doilea galben pentru o simulare. Oaspeţii au ratat un penalti, la scorul de 1-0.

"Poate am fost obosiţi, dar şi cei de la Voluntari au jucat în Cupă. Sunt fericit, dar am cu 10 ani mai mult decât la începutul meciului, m-a îmbătrânit acest meci" a subliniat Uhrin după meci.

”Ştiam că avem un meci dificil cu ei şi ştiam de calităţile pe care le au o parte dintre jucătorii lor” a confirmat Duşan Uhrin Jr la finalul partidei. ”Am jucat ca o echipă. Nu am fost mulţumit de prima repriză şi a trebuit să le spun jucătorlor să lupte mai mult în partea a doua. Apoi am revenit bine, am marcat, apoi am avut acele probleme cu penalty-ul şi am avut, din nou, noroc cu Piscitelli. Avem noroc pe acest stadion. Nu am jucat bine, dar am jucat ca o echipă. Am revenit repede în acest meci fiindcă Puljic a marcat imediat, aşa că a fost bine pentru noi. Altfel, Voluntari mai putea să înscrie fiindcă jucau cu un om în avantaj” a mai adăugat tehnicianul echipei Dinamo.

Fabbrini, OUT pentru meciul cu FCSB
El a anunţat că italianul Fabbrini nu va juca împotriva FCSB-ului: ”Fabbrini cu siguranţă nu va fi gata fiindcă are o problemă serioasă şi Sorescu, a primit al doilea galben şi roşu. Nu vreau să discut asta. Avem alţi jucători, avem o echipă mare. Nu avem însă noroc cu asta fiindcă Sorescu, în meciul ăsta a fost aşa şi aşa, dar avem alte soluţii. Probabil Popa”

Pentru Dinamo urmează un program foarte dificil, iar cehul este conştient de asta: ”Vom juca împotriva Stelei şi apoi nu ştiu fiindcă nu îmi pasă, deoarece avem o pauză şi vom avea nişte amicale. Vom pregăti uşor, uşor. Fiindcă dacă această echipă pierde puterea, este greu pentru noi fiindcă Dinamo, eu nu eram aici, a construit echipa foarte rapid şi în în vară au venit foarte mulţi jucători noi. Asta nu este bine pentru a construi o echipă” a mai adăugat Duşan Uhrin Jr.

Nistor înapoi la naţională? ”Este cel mai bun jucător al nostru. Ne ajută la fiecare meci, dă pase de gol, este foarte important pentru noi. Însă depinde de Contra dacă îl ia la naţională, dar eu cred că ar trebui să fie la echipa naţională”


sursa video: www.digisport.ro
sursa: www.telekomsport.ro

Comentarii