Dinamo traversează cea mai dificilă perioadă din ultimii ani, iar salvarea poate veni chiar de la marea rivală FCSB şi, totodată, de la patronul echipei, Gigi Becali.
Claudiu Florică a decis să se retragă din cursa pentru cumpărarea clubului Dinamo, iar sport.ro anunţă că echipa condusă acum de Ionuţ Negoiţă trece prin momente extrem de dificile. Negocierile dintre cei doi oameni de afaceri au picat, după ce datoriile dinamoviştilor au ajuns la aproximativ patru milioane de euro.
Banii din drepturile de televizare vor intra abia în luna ianuarie a anului următor, însă banii sunt deja planificaţi pentru plata altor cheltuieli. Cum veniturile clubului sunt aproape inexistente, cel mai negru scenariu pentru dinamovişti este din ce în ce mai aproape: falimentul.
Becali pregăteşte o nouă lovitură. FCSB, transferuri impresionante
Ionuţ Negoiţă nu vrea să mai investească niciun ban la Dinamo, iar potenţialii investitori sunt speriaţi de datorii şi nu vor să mai audă de negocieri pentru preluarea clubului. În aceste condiţii, conform sursei citate, marea salvare ar putea veni de la Gigi Becali, care a început să-şi facă o obişnuinţă din cumpărarea jucătorilor care au impresionat în tricoul lui Dinamo.
Până acum, patronul FCSB-ului l-a cumpărat pe Harlem Gnohere, care încă evoluează pentru vicecampioana României, iar în vara acestui an l-a luat, liber de contract, şi pe Diogo Salomao, care a avut evoluţii foarte bune în ultimele două sezoane la. De altfel, Becali a declarat în nenumărate rânduri că este interesat de achiziţionarea lui Dan Nistor, unul dintre cei mai buni jucători din lotul "câinilor".
"Domnul Duckadam spunea că Nistor nu are loc la FCSB, eu zic că da, dar nu se pune problema. Nistor este unul dintre cei mai valoroşi jucători, adică să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi să recunoaştem acest lucru" , declara Gigi Becali, după meciul dintre FCSB şi Dinamo, încheiat la egalitate, scor 1-1, la începutul acestei luni.
Filip Mrzjlak este cel mai scump jucător din lotul lui Dinamo, cotat la 1,2 milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com. Apoi, mijlocaşul croat este urmat de trei jucători care, în trecut, au fost doriţi insistent de FCSB, Montini, Fabbrini şi Nistor, toţi trei cotaţi la 1 milion de euro.
Aceeaşi cotă o are şi Puljic. Fundaşul central a fost dorit şi a negociat, în sezonul trecut, cu FCSB, iar acum, odată cu plecarea lui Planic, care se conturează din ce în ce mai mult, roş-albaştrii au nevoie de soluţii în centrul defensivei, iar Puljic a demonstrat că încă este unul dintre cei mai buni fundaşi din Liga I.
sursa: www.telekomsport.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu