Antrenorul dinamoviştilor, Dusan Uhrin Jr., s-a declarat extrem de dezamăgit de prestaţia celor de la Sevilla, în partida contra celor de la CFR Cluj, încheiată la egalitate, scor 1-1 (0-0), în manşa tur a fazei "16-imilor" de finală din Europa League.
Antrenorul ceh nu s-a ferit să folosească cuvinte dure la adresa jocului prestat de andaluzilor, unul extrem de plictisitor în opinia tehnicianului dinamovist. Spaniolii au trimis doar două şuturi pe poartă, pe toată durata partidei, prea puţin pentru anvergura sa. Primul, la faza golului, iar cel de-al doilea în prelungiri, când şutul lui Rony Lopes a fost respins spectaculos de Arlauskis. Dusan Uhrin Jr. este un antrenor pe care rar îl vezi criticând alte formaţii, aşa cum a făcut-o în cazul celor de la Sevilla.
Oare faptul că Dusan Uhrin Jr. a fost antrenor la CFR Cluj, în perioada ianuarie-aprilie 2009, a cântărit asupra discursului său?
"Nu a fost un super meci, chiar plictisitor. Pentru cine s-a uitat să vadă CFR-ul, a fost cu adevărat plictisitor. Nu s-a întâmplat nimic, nici nu ştiu de câte ori au şutat (n.r - Sevilla), chiar aş fi surprins să o fi făcut. Un meci oribil. În mod normal aş fi spus că CFR va câştiga, dar nu a făcut-o, aşa că va avea o sarcină dificilă la Sevilla. CFR are echipă puternică şi poate face surpriza", a declarat Uhrin Jr., înaintea partidei pe care Dinamo o va disputa cu Gaz Metan, în Liga 1.
Dinamo şi-a pregătit "hainele" de play-out, însă duminică poate arbitra disputa pentru ultimele două locuri de play-off, disputate de trei echipe. "Câinii" vor juca împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş, de la ora 16:30, în ultima etapă a sezonului regulat. Dacă formaţia din Mediaş nu câştigă, are toate şansele să rateze accederea în play-off.
Dinamo prezintă un moral bun, mai ales după victoria din derby cu FCSB, scor 2-1. În schimb, Dusan Uhrin Jr., a declarat că sunt şanse mici ca Slavko Perovic şi Mattia Montini să fie folosiţi în meciul de la Mediaş. Cel mai probabil, cei doi nu vor face parte din lot. Perovic este accidentat după lovitura primită în derby de la Iulian Cristea, iar Mattia Montini a intrat în dizgraţia echipei după ce a refuzat prelungirea contractului şi se gândeşte să părăsească "haita".
"Derby-ul e derby dar acum ne aşteaptă un meci extrem de dificil pentru că jucăm în deplasare şi trebuie să arătăm aceeaşi atitudine. Eu nu mă relaxez niciodată la Dinamo, pentru că avem nevoie de rezultate bune. E plăcut să o învingi pe FCSB în derby, iar Dinamo nu mai reuşise acest lucru de mult timp, a fost frumos, am fost fericit o zi dar apoi am continuat munca pentru a deveni mai buni. (Care este obiectivul lui Dinamo în play out?) Să câştige toate meciurile. Acesta este obiectivul. Şi mai avem şi Cupa", a mai declarat Uhrin.
sursa: www.telekomsport.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu