Câteva ore mai târziu. Tribunalul București, Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal
Un alt alai. De data aceasta, format din familiile care au domiciliul pe Calea Floreasca, gard în gard cu velodromul. Oamenii sunt prezenți la termenul din procesul pe care l-au intentat companiilor reprezentanților din alaiul condus de Marcel Vela, prin care riveranii cer anularea actului administrativ, mai exact a Planului Urbanistic Zonal. În postura pârâților se numără: Primăria Municipiului București, care a eliberat PUZ-ul pentru ridicarea noului stadion în 2019, Clubul Sportiv Dinamo, respectiv Compania Națională de Investiții.
Concret, în limbajul CNI, acest proces se transformă, în această zi de miercuri, în „sarcină” împotriva noului stadion din „Ștefan cel Mare”. O nouă „sarcină”. Ce crudă coincidență, suporterii dinamoviști nu pot primi o veste bună fără ca Pronia să nu livreze și reversul medaliei. În trecut, “societatea lui Badea”, ieri, cicliștii care, pentru moment, doar amenință și solicită, cu Legea sportului în mână, un velodrom nou, miercuri, riveranii și confortul lor mototolit.
Întrebat de reporteri despre nemulțumirea riveranilor, Marcel Vela a oferit un răspuns prin care a încercat să împace tot electoratul: „Pentru a veni în întâmpinarea celor care sunt în vecinătatea stadionului, cărora le dau dreptate, dacă s-ar construi un stadion paralel cu strada de acces, într-adevăr nu ar fi corect. La ultima vizită care a avut loc aici, la Dinamo, am decis că stadionul nu va fi amplasat paralel cu strada de acces. Va fi oblic și în trepte, astfel încât spre strada de acces și pe fațadele caselor din vecinătatea caselor Dinamo să aibă cea mai mică înălțime Va fi în forma unei picături de apă. Peluza Nord a suporterilor va avea cea mai mare capacitate comparativ, simetric și proporțional cu toate stadioanele din țară.”
“Picătură, oblic, în trepte, paralel cu strada”, detalii pe care familiile care locuiesc în zonă nu le asimilează. Oamenii se tem de deranjul care se va isca în momentul demărării construcției și chiar de pericolul surpării caselor.
Instanța a amânat soluția și a acordat un nou termen pentru data de 14.10.2020, motivând garantarea dreptului la apărare.
Dacă aș spune că există o garanție, ar spune lumea că nu sunt modest. Vă spun că se va face! Dumneavoastră veți fi martorii acestui moment – Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne
Comentarii
Trimiteți un comentariu