Metamorfoza cainilor incepe cu Borja Valle. In meciul de aseara am asistat la unul dintre cele mai frumoase goluri vazute de mine vreodata in 35 de ani de cand urmaresc meciurile acestei echipe. Desi rezultatul a fost de egalitate, acest egal e privit ca o victorie din mai multe puncte de vedere.
O victorie pe plan moral.
Impotriva Botosaniului am avut mereu meciuri grele, stiuta fiind simpatia finantatorului Valeriu Iftime pentru Becali, si avand in vedere schimburile de jucatori dese intre cele doua echipe.
Mai mult decat atat, Iftime a fost unul dintre cei mai vocali contestatari in privinta masurilor luate de LPF, privind inghetarea sezonului trecut. Imposibilitatea jucarii meciurilor a fost descrisa ca o salvare de la retrogradare intentionata a clubului Dinamo.
Ce am vazut aseara pe teren, m-a incantat efectiv. Nu numai ca Botosaniul nu prea a contat, a fost efectiv dominata tot meciul de un Dinamo renascut, iar echipa care in sezoanele trecute ne domina, acum a fost inghesuita in propriul careu, incapabila sa reactioneze.
In afara de golul superb dat din jumatatea noastra de teren, Dinamo a mai avut o bara, un penalty neacordat, si ocazii multe in fata unui adversar de top, care joaca in Europa si al carui gol a fost inscris ca urmare a unei pozitii de offside nesemnalata.
O victorie pe plan sportiv.
Dinamo si-a aratat clasa din primele minute ale intalnirii - Dinamo avand deja 3 ocazii in 10 minute. Pe langa cei doi care au luat deja ochii suporterilor - Janusz Gol si Borja Valle, l-am vazut la lucru si pe Juan Camara. Acesta are o viteza de reactie excelenta, intr-o fractiune de secunda reuseste sa-si aseze mingea si sa o si suteze. Metamorfoza echipei consta in aceasta abilitate, de a fi cu o fractiune de secunda la minge inaintea adversarului - unul bun, rapid, cu relatii de joc bine stabilite.
Janusz Gol este un mijlocas defensiv foarte tehnic, cu pase precise si un sut de la distanta foarte bun. Iar Borja Valle e genul jucator care face diferenta intr-un meci. Probabil de la Dorin Mateut incoace nu am mai avut in ograda un astfel de jucator.
Ne lipseste inca o conditie fizica buna, dar peste o luna-doua sunt convins ca jucatorii vor putea mentine acelasi pressing infernal si acelasi ritm de joc bun timp de 90 de minute.
L-am revazut si pe Adam Nemec. Acelasi taciturn, serios, implicat. Si la primele sale aparitii in tricoul lui Dinamo a avut aceeasi prestanta - venea in urma unui Gnohere aflat pe val, un alt tip de atacant - genul de pivot puternic, care joaca pentru echipa. Inca nu e pus la punct cu conditia fizica, insa e doar o chestiune de timp, va arata probabil din ce in ce mai bine in saptamanile urmatoare.
Fundasii laterali Gonzalez si Lopez mi s-au parut un pic nesiguri. Buni in fazele de atac, pe faza de aparare au fost surprinsi amandoi la golul botosanenilor, ultimul fiind si autorul autogolului. De remarcat insa si proasta pozitionare a celor doi fundasi centrali surprinsi si ei, precum si iesirea inoportuna din poarta a lui Straton - putea sa inchida unghiul si fara sa plece atat de departe de poarta.
Golul lui Borja Valle.
Golul acesta e descris cel mai bine de crainicul Telekom. "Dinamo arata ca o echipa care macina in gol.. eee.. goooooool!!!".
Aceasta e METAMORFOZA.
Dinamo si in trecut, cand macina in gol, avea jucatori care puteau face diferenta. Diferitii comentatori ai televiziunilor, mai mult sau mai putin pregatiti pentru aceasta meserie, obisnuiti sa ia in deradere jocul echipei in ultimul timp, au incepand cu acest meci un motiv de ingrijorare.
Nu mai pot comenta la fel de ironic, pentru ca exista posibilitatea sa vina un jucator precum Borja, si sa dea gol de la mijlocul terenului fix cand ei spun o prostie. Ca multi nu au simtul ridicolului, asta o stim, insa nu as vrea sa fiu in pielea unui comentator TV care fix inaintea unei astfel de bijuterii spunea o serie de banalitati ironice, cu titlu de filozofie fotbalistica.
Dinamo in acel moment domina clar jocul iar Botosaniul era o echipa bine organizata, bine antrenata, care iese cu mingea la picior din aparare, si care nu dadea semne de slabiciune pe teren.
Golul lui Borja este diferenta intre o echipa oarecare din campionat, si Dinamo. Este legatura cu trecutul, pe care multi nu l-au prins. Posesia prelungita din timpul meciului, dominarea (ineficienta uneori) erau caracteristice echipei de aur de acum 30 de ani.
Evident, nu ne putem astepta ca in fiecare meci sa vedem o sclipire de geniu, insa e clar ca un jucator care analizeaza din tribuna pozitia portarului, care are si forta si precizia necesara unui astfel de sut, e "altceva". Alta categorie de jucator, in jurul caruia poti cladi o echipa.
Venit impotriva Botosaniului (echipa de casa a FCSB-ului, satelitul de ocazie, pepiniera, portavocea palatului, cum vreti sa o numiti) - acest gol devine un simbol. "Ati comentat? ati vrut sa ne retrogradati prin voturi, prin interventii TV, prin toate tertipurile tipic becaliene? Nah! Luati de aicea'! Sa aveti ce sa studiati la sedinta tehnica."
Prostutii zilei.
Fara indoiala avem trei nume de pomenit aici: Danut Lupu, Florin Prunea, Ioan Becali.
Primul "nu e convins", celui de-al doilea "nu i se pare".
Danut Lupu a avut nenumarate ocazii sa demonstreze ca isi merita un post de conducere in clubul Dinamo.
Mai intai a fost cel mai mare sustinator al lui Negoita, apoi a inceput sa arunce cu rahat in fostul sau patron.
Descoperitor de talente - nu a adus niciun talent in curtea clubului, nu imi amintesc de vreun jucator adus de el (posibil sa nu stiu eu, totusi).
Din actualul lot, Diego Fabbrini e cel mai aproape de stilul de joc al fostului jucator Danut Lupu. Un jucator tehnic, dar care pierdea mingii la centrul terenului si isi lasa echipa descoperita pe contraatac.
Nu s-a afirmat nicaieri ca un manager bun, sau ca un antrenor bun. Insa este adus in studiourile TV ca un idol dinamovist, unde are prostul obicei sa critice.
Si eu m-am declarat sceptic in privinta venirii lui Contra, adus in locul lui Gigi Multescu, cel care revigorase echipa si o pusese pe linia de plutire.
Eu sunt adeptul cresterii prin constructie, lenta, durabila, trainica. Contra a adus o schimbare la care nu ma asteptam, sincer, o schimbare total neprevazuta, pentru care merita felicitari, nu critici.
Multescu facuse o echipa din "ce avea la dispozitie" - responsabilizase jucatorii, care stiau tranzitia aparare-atac. Contra a schimbat totul, si lui se datoreaza atat venirea jucatorilor noi, cat si modul de negociere cu actionariatul (si in era Negoita el a batut cu pumnul in masa, si a cerut conditii de lucru).
In privinta lui Prunea, e mult de discutat. Tupeul caracteristic, certurile cu suporterii de la care si-a luat salariul in ultimele luni, alungarea lui Rednic, atarna greu in balanta. Prunea a declarat golul ca fiind unul "de portar", nimic spectaculos.
Intr-adevar, Rauță, Popică sunt mult mai spectaculosi, iar managementul lui a fost unul exceptional, deosebit de spectaculos, aducand echipa la retrogradare.
Despre Ioan Becali, cel care tipa sa li se mareasca salariile jucatorilor lui, imi aduc aminte cu regret de perioada in care el a fost presedinte la Dinamo. El l-a indepartat pe Andone cand echipa era pe primul loc, ca sa-i faca loc lui Esteban Vigo, plecat ulterior pe usa din dos.
Sa ne amintim, Andone era antrenor de 3 ani atunci la Dinamo, castigase titlul, echipa juca in Europa, cu rezultate exceptionale... totul a fost stricat din cauza acestui impresar.
Intelegem ca jucatorii romani merita mai multi bani, insa pentru rezultatele din ultimul campionat precum si pentru prestatiile lor, singurii jucatori romani care merita mentionati la mariri de salarii sunt Sorescu si Straton.
Sperante pentru viitor
Sunt semne clare ca proiectul Dinamo in era spaniola e unul serios. Odata ajuns clubul sus, in competii europene, atrage fonduri, sponsori. Odata dezvoltata academia, promovati jucatorii, clubul are un viitor.
Am inceput sa sper ca acest sezon va fi unul bun, si obiectivele lui, care nu sunt deloc inaccesibile (play-off-ul) pot fi atinse. Conditii pentru performanta sunt, totul depinde de jucatori.
Daca fiecare ar incepe sa gandeasca precum Borja Valle, sa studieze adversarul, sa caute sa-l pacaleasca, am castiga acest campionat fara indoiala.
Aici este de lucrat, la mentalitatea jucatorilor, sfatuiti prost de impresari. Valoarea atrage banii, nu invers.
Speram ca mentalitatea de conquistadori a spaniolilor sa nu fie alterata de impresari, de vedetismele autohtone sau de interesele obscure din birouri.
Autor: Robert Muntean
Sursa foto:digisport.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu