Până la un punct acești jucători sunt de înțeles, adică până în punctul de întersecţie cu pasiunile noastre nebune, cu ce am face noi acolo în teren la un astfel de meci, la orice meci. Niciodată să nu uităm, iar ei să afle, să știe că Hildan a murit pe un teren obscur, într-un meci amical.Totuși au acești jucători dreptate, au și ei familii, rate, nevoi.
Și chiar s-a vorbit în aceste zile că unii dintre jucătorii străini din echipă locuiesc în apartamente din vile luxoase din București cu chirii de peste 500 de euro lunar, suportate din propriile buzunare, în condițiile știute ale neplăţii vreunui salariu. Culmea ironiei e că am ajuns zilele să vorbim despre bani de zeci ori mai mult în era post Negoiţă. Practic am scapat de dracu' Negoiţă și am dat de TAS'u Cortacero, dacă nu chiar peste fiul pierzaniei, cel cu pecetea.
Vă dați seama că noi i-am văzut pe acești spanioli așa cum i-au văzut incaşii pe conchistadorii spanioli cu 500 de ani în urmă, ca pe niște zei. Incaşii nu mai văzuseră cai niciodată, noi nu am mai văzut niciodată cum arată un măgar din altă țară.
Partea proastă e că și-au adus și mână de lucru din țara lor, acești colonizatori ai lui Dinamo, din aceea care nu știe ce-s bătăturile, știu însă ce înseamnă bătăile. Acești muncitori fotbalistici seamănă cu niște badante care îngrijesc un club bătrân și bolnav. Și tare rău î-l îngrijesc !
Meciul cu Voluntari e decisiv nu pentru puncte, cât pentru jucători, antrenori, acționari, viitor apropiat, viitor...
Primul meci dintre Dinamo și Voluntari s-a disputat pe 13 august 2015 și s-a incheiat sec: 3 la 0 pentru Dinamo, iar ultimul pe 2 august 2020, când i-am învins pe Stadionul Anghel Iordănescu cu 2-
1. Cel mai clar succes al nostru s-a inregistrat pe 13 august 2018, un fain 4-2 obținut pe terenul lor. În acest moment ei sunt pe 10 în clasament, cu 13 puncte, iar noi pe 15 cu 6 puncte. Ei vin după un 4-0 acasă cu Politehnica Iași, noi după egalul șters cu Astra.
Nici nu știi ce parte bună să găsești situației date, poate faptul că suntem penultimii, dar între două echipe cu palmares: Astra și Fc Argeș.
Clubul este dator jucătorilor, jucătorii sunt datori clubului, iar Contra e dator sieși. Cred că omul Contra s-a rătăcit de antrenorul Contra, s-a pierdut în promisiuni: ale lui față de noi și ale spaniolilor față de el. Eu încerc sa îl înțeleg, e prins la mijloc acum, dar și noi suntem prinși în mijlocul unei depresii.
Există o maximă care spune că ,,Fidelitatea e ca o sală de așteptare între două trenuri ale plăcerii"' . Măi băieți până vă vine trenul, până vă vine dracu, TAS'U, stând în sala de așteptare, nu ne câștigaţi și nouă un meci ?
Vă vrem câini roșii, voluntari pentru o victorie cu Voluntari ! Hai Dinamo !
Articol scris de: Constantin Vlădeanu
sursa: gsp.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu