Dorinel Munteanu, fost jucător și antrenor al lui Dinamo, îl distruge pe Pablo Cortacero, cel care a preluat acțiunile clubului de la Ionuț Negoiță. Grupul spaniolilor reprezintă pentru „Munti” „cea mai neagră pată din istoria clubului”. De asemenea, fostul internațional crede că echipa nu ar fi ajuns atât de jos în clasament, existând riscul retrogradării, dacă Gigi Mulțescu, reinstalat în funcție, nu era îndepărat în vara trecută.
Munteanu a vorbit despre acțiunea de la Tribunalul București, instanţa hotărând că Pablo Cortacero nu a fost îndepărat abuziv din funcţia de preşedinte al CA, condiție în care omul numărul unu în cadrul Consiliului de Administraţie rămâne Constantin Eftimescu.
„E o rușine, îmi pare rău că Dinamo trece prin această situație. Cortacero a venit ca salvator, ca investitior, dar…mă așteptam să fie civilizat, judecând măcar după țara din care provine. Trebuia să spună lucrurilor pe nume. Eu sunt alături de Dinamo, de DDB, deși ei știu că nu pot să susțină și-n viitor sută la sută financiar echipa. E un club foarte greu…
Absolut, acest Cortacero reprezintă cea mai neagră pată din istoria lui Dinamo, el și ceilalți spanioli. Acum au ajuns și prin tribunale…aici duce neseriozitatea lor” a declarat Dorinel Munteanu.
„Mulțescu a fost îndepărtat, punct! A fost bătaie de joc, l-au plimbat pe la echipa a doua…”
„Dinamo nu s-a regăsit deloc din punct de vedere al jocului. A rămas la conducere secundul lui Contra…Dinamo e greu de condus. E o echipă care impune tradiție, rezultate, pretenții mari. E un pas mic până la retrograre, asta se vede din exterior, chiar dacă nu le place unora să spun asta…A venit nea Gigi Mulțescu, dar el lucrează cu aceeași jucători și îi trebuie putere ca să-i motiveze. Jucătorii trebuie să fie pregătiți de un război foarte greu și foarte mare.
Mulțescu a fost îndepărtat, punct! A fost bătaie de joc, l-au plimbat pe la echipa a doua…E un antrenor profesionist, iubește Dinamo, dar în situația asta nu trebuie să i se impute nimic. Dacă era lăsat de atunci poate nu se mai întâmpla așa, nu se ajungea în situația asta” a mai precizat Dorinel Munteanu, cel care a jucat la Dinamo în perioada 1991 – 1993 și a antrenat echipa roș-albă în 2012.
sursa: prosport.ro
sursa foto: digisport.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu