Dan Matei Agathon (71 de ani), fost membru în Consiliul de Administraţie al lui Dinamo și un fan înfocat al „câinilor”, critică arbitrajele din Liga 1 și solicită fie implementarea video-arbitrajului, fie aducerea arbitrilor străini în România.
Dan Matei Agathon a fost de două ori ministru al Turismului, între 1992 și 1996, apoi între 2000 și 2003.
Dan Matei Agathon susține că Dinamo a pierdut cel puțin 12 puncte de pe urma erorilor de arbitraj și acuză existența unei „porniri anti-Dinamo” în fotbalul românesc. Acesta a amintit de greșelile „centralului” Marcel Bîrsan la meciul pierdut de „câini” cu 0-1, în care doi dinamoviști au fost eliminați.
„Dinamo este cea mai dezavantajată echipă de fotbal din România. Situația din clasamentul de astăzi este una mincinoasă. Dacă am adăuga minimum 12-14 puncte provenite din erori grave de arbitraj, eram într-o cu totul altă poziție. Dar asta este, mergem mai departe. Vassaras și Deaconu fac în continuare ceea ce își doresc. E ceva ce nu poți să-ți imaginezi.
Mai este o chestie. Înainte se puteau recuza arbitri, acum acest drept al cluburilor a fost dat la o parte. Așa și FCSB vrea să recuze, și Dinamo vrea, dar nu au cum. Nu-mi dau seama de ce există această pornire anti-Dinamo. Această linie roșie a fost deja depășită și dacă continuă așa, nu știu ce facem.
Facem și noi memorii la CCA, că tot nu le citește nimeni, la LPF, care ar trebui să fie mai activă și să apere cluburile, la FRF, care ar trebui să se ocupe mai mult de fotbal. Apoi mergem la UEFA, la FIFA. Nu se poate, nu poți să taci din gură și să te uiți cum etapă de etapă ești furat. În meciul cu Cluj Dinamo a demonstrat devotament, o pregătire fizică incredibilă, o bună poziționare pe teren și luptă de gladiatori. Deci se poate, dar dacă nu erau cei doi dați afară absolut inutil.
Dacă nu avem VAR, eu o să propun conducerii lui Dinamo să cerem arbitri străini. Ori VAR, ori arbitri străini, astfel nu se mai poate”, a spus Agathon la GSP Live.
Dan Matei Agathon nu este mulțumit nici de delegarea lui Horațiu Feșnic la meciul din această seară, pe care Dinamo îl va juca în compania Academicii Clinceni. „Nu sunt foarte încântat. Aș fi încântat să ne arbitreze Hațegan în fiecare meci. El și dacă greșește știi că a fost o greșeală omenească”.
M-am înscris în DDB. La început am privit cu indulgență. Am zis că stilul ăsta socios e greu de crezut că se poate face în România. Dar este un succes extraordinar, asta demonstrează că Dinamo are cei mai fideli și speciali suporteri din România. Galeria reprezintă o forță. Fără băieții ăștia din PCH, Dinamo era moartă, îngropată și avea și parastasul făcut de un an.
- Dan Matei Agathon
sursa: gsp.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu