La „Ei au avut o serie de rezultate pozitive, dar jucăm acasă și vrem să dăm totul să câștigăm. Am avut multe accidentări, jucători care ne pot ajuta și acum sunt alături de noi. Și preparatorul fizic care a fost înainte ne-a ajutat. Nu au fost probleme. Este un derby și sperăm ca suporterii noștri să fie mai mulți și să ne împingă de la spate. Eu consider că ei sunt adevărata Craiova. Echipa m-a dorit foarte mult și am decis să vin. Pentru mine înseamnă totul Dinamo și până la finalul campionatului trebuie să scăpăm echipa. Trebuie să fim în play-off an de an”, a explicat jucătorul într-o conferință de presă.,potrivit Fanatik
Mediaş nu aveam ce să fac, dacă nu renunţam la bani trebuia să stăm până în vară şi era foarte greu. (n.r. - dacă a venit la Dinamo, pentru că gruparea este în insolvenţă şi trebuie să plătească salariile) Nu, echipa m-a dorit foarte mult şi am ales să vin la Dinamo pentru asta. Trebuie să scăpăm Dinamo de retrogradare în acest sezon şi Dinamo trebuie să fie în play-off an de an", a declarat Morar, într-o conferinţă de presă, potrivit Sport.ro
Dusan Uhrin jr, antrenorul lui Dinamo, a prefațat meciul contra celor de la FCU Craiova
„Nu avem toți jucătorii apți. Radu are o accidentare, Jovanovic încă nu e apt. Unii nu s-au antrenat toată săptămâna și trebuie să vedem cine va juca. Matei e OK, Torje s-a antrenat doar 3 zile. Nu știu dacă e suficient. Voi decide după acest antrenament.
E un meci important, cu un adversar greu. Napoli a făcut o treabă bună. Știe cum să joace. Craiova se concentrează pe pase scurte, dar mizează și pe mingi lungi către Compagno, care e un atacant bun. Cred
că cel mai bun jucător al lor, pentru că a marcat foarte mult. Trebuie să fim atenți în careu. Sper ca
jucătorii să fie pregătiți și să nu facă greșeli mari. Va fi greu pentru noi, Craiova e o echipă bună. Va fi o luptă.
Fiecare meci e important pentru noi. Am câștigat doar un meci și nu e suficient pentru a scăpa de baraj.
Trebuie să câștigăm mai mult. Am făcut doar un pas mic. Nu știu dacă e ultima șansa de scapă de baraj. Sper că nu”, a spus Uhrin jr la conferința de presă, potrivit GSP.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu