"A fost un antrenament cu public pentru Rapid, aveam nevoie de un asemenea stadion în fotbalul
românesc, aştept acum să se facă şi la Dinamo ceva. Cu cât avem mai multe stadioane noi, cu atât va fi fotbalul mai frumos.
Sunt puţin invidios pe ei că au stadion nou şi Dinamo nu are, dar mă bucur pentru ei ca aveau nevoie de
un stadion nou, au şi ei o galerie frumoasă, dar cea mai frumoasă e a lui Dinamo, trebuie să recunoaştem
Săpunaru dă identitate echipei şi asta se vede în teren chiar dacă nu apare, dar, fiind prezent in primul
11, dă acel spirit de care are nevoie această echipă, adica identitate, asta îi lipseşte acum lui Dinamo. Dar le lipseşte şi altor echipe.
La Dinamo lucrurile sunt clare, se pregatesc de baraj. Daca acum caţiva ani ne pregateam de
Champions League, acum ne pregătim de baraj" , a declarat Marius Niculae, potrivit orangesport.ro
”Este vorba despre folosirea comercială a siglei, nu a denumirii Dinamo. Vorbim despre folosirea siglei
cu câinii roșii în scopuri comerciale. Până la urmă, amestecătura asta nu era o chestie pe care ne-o doream.
Am început niște demersuri pentru un rebranding. Dinamo 1948 nu deținea aceasta siglă. Marile
cluburi, așa cum este și Juventus, se reinventează și cred că era momentul și la Dinamo.
Rebranduirea se va face cu ajutorul suporterilor. În acest fel, lucrurile vor fi clare pentru că sunt prea multe Dinamo în acest moment”, a transmis Răzvan Zăvăleanu la Fotbal Club.
Iuliu Mureșan vrea să schimbe sigla lui Dinamo. Atac la Nicolae Badea.
„Am primit o hârtie de întâmpinare în care suntem anunţaţi că trebuie să plătim un milion de euro
prejudiciu şi să purtăm negocieri pentru viitor. O să rezolvăm uşor această problemă.
Vom face altă siglă şi schimbăm denumirea în aşa fel încât în denumire să fie în continuare Dinamo şi
1948. Este păcat că dinamoviştii dau în dinamovişti, mai ales că este vorba şi despre investitori la această echipă”, a confirmat Iuliu Mureșan, la Digi Sport.
Lovitură decisivă! Dinamo, notificată să plătească urgent 1 milion de euro pentru nume şi siglă.
Însă, clubul din Casa Pariurilor Liga 1 mai primeşte o lovitură. A fost notificat să plătească urgent 1
milion de euro pentru prejudiciul suferit de firma lui Nicolae Badea, care are dreptul exclusiv de
folosirii a acestor elemente (nume, siglă) care, în contabilitate se numesc bunuri nepatrimoniale:
“În cazul în care nu veţi înţelege să vă conformaţi celor solicitate, vom depune toate eforturile pentru a
obţine respectarea drepturilor noastre, restabilirea ordinii garantate prin norma imperativă a legii,
recunoaşterea drepturilor exclusive şi sancţionarea persoanelor care se fac vinovate de astfel de fapte.
Mai mult, înţelegem să ne cuantificăm prejudiciul suferit, la acest moment, separat de faptele ulterioare
ale societăţii dumneavoastră la suma de 1.000.000 de euro”, se arată în notificarea publicată de Fanatik
Comentarii
Trimiteți un comentariu