Tomozei se află în plin proces de recuperare după operația suferită la genunchiul stâng.
Pot spune că am parcurs 60% din perioada de recuperare. Trag tare să-mi dezvolt iar masa musculară la piciorul stâng și să am siguranță în el.
Pentru asta, merg la clinică de luni până vineri și lucrez câte 4-5 ore. Mai am puțin și mă angajez acolo
(râde). Fac totul, mai puțin alergare. Peste o lună voi fi supus unui test de forță la genunchi, iar dacă rezultatul iese bine, voi începe alergările pe bandă până când voi fi 100% apt să-mi reiau pregătirea la club.
Depinde numai de mine în cât timp se va întâmpla asta”, a explicat optimist Tomozei, potrivit GSP.ro
N-am dormit timp de trei săptămâni din cauza durerilor foarte mari la genunchi. Dacă ațipeam două ore pe noapte.
„Tata Nițu”, finanțatorul din umbră de la Dinamo
Cel poreclit „Tata Nițu” o sprijină pe Dinamo în această perioadă, fiind dispus să scoată bani din buzunar pentru a nu-și vedea echipa favorită cum se stinge.
Florin Prunea a vorbit despre bărbatul în vârstă de 79 de ani care s-a întâlnit recent cu administratorul special al grupării din Șos. Ștefan cel Mare, Iuliu Mureșan.
„Tata Nițu este unul dintre oamenii care ajută Dinamo. Este un dinamovist vechi și este de apreciat
pentru acest lucru. Ține foarte mult la Dinamo! Au ieșit la masă, discută despre problemele echipei. Trebuie să fie toți împreună.
Nu mai știam nimic de Mureșan, e bine că a apărut în peisaj, bănuiesc că se duce și la echipă, discută și cu antrenorii. Barajul acesta va fi complicat”, a spus Florin Prunea în cadrul eisiunii ProSport Live.
"Avem două opţiuni, vom vedea, poate Volunatri pentru că mergem acolo, dar nu avem nimic hotărât. Suntem în discuţii. Vrem cât mai aproape de Bucureşti. Dinamo se va dărâma, poate Voluntari,
momentăm, după care vom vedea, poate Arcul de Triumf, deşi nu cred acolo", a declarat Florin Răducioiu, pentru Orange Sport.
"Este incredibil ce se întâmplă, sunt construite de stat şi ar trebui să fie folosite de rugby, fotbal... Dar e inadmisibil ca asemenea lucruri să se întâmple", a mai declarat Florin Răducioiu, la Orange Sport.
Comentarii
Trimiteți un comentariu