Cornel Dinu, Dănciulescu, Lupu, Marius Niculae, Prunea, Giani Kiriță și Florentin Petre au analizat propunerile pentru noua siglă a grupării alb-roșii.
Ionel Dănciulescu nu e deloc încântat: „Nu e niciuna care să mă dea pe spate! Mi se par neterminate… Le lipsește ceva”
Fostul golgheter al lui Dinamo, Ionel Dănciulescu e destul de sceptic cu privire la cele cinci modele propuse. A ales, totuși, una dintre ele: „Ultima mi se pare mai reușită, deși nu mai sunt nici câinii. Pare apropiată un pic de cea veche cu „D-ul” acela scris așa. Nu e niciuna care să mă dea pe spate. Din 1000 de propuneri imposibil să nu fi găsit și altceva”.
„Danciu-gol” a dezvăluit că a fost contactat de către ofițerul de presă al lui Dinamo, Ionel Culina, care l-a rugat să facă un clasament al celor cinci steme finaliste. „Mi se par unele neterminate, le lipsește ceva. Câinii ăia parcă nici nu zici că sunt câini! M-a sunat și Johnny Culina să votez și i-am trimis clasamentul. Acum, cum îi place fiecăruia. Ține și de gust”.
Dinamo are o singură siglă: cea cu „D-ul” a lui CS Dinamo. Restul… Există altă emblemă a lui Dinamo? Palmaresul lui Dinamo e cu acea emblemă și ei nu o pot prelua”, spune Lupu
Marius Niculae are și el mici nemulțumiri: „Lucrurile astea le fac niște firme cu experiență, nu așa pe repede înainte”
Marius Niculae subliniază faptul că Dinamo a fost presată să schimbe stema, iar conducerea clubului nu a avut mult timp la dispoziție să ia o decizie. „I-am zis și lui Culina. Având în vedere că e situația de așa natură și sunt obligați să schimbe pe repede înainte, din ceea ce am văzut sunt două embleme care mi-au sărit în ochi. Cea cu auriul și cu „D-ul” în centru. Mi se pare că aceea a fost prima emblemă de când s-a înființat clubul. Cam asta ar reprezenta…
Și cea cu jumătate de emblemă și „D-ul” acela ieșit mi se pare interesantă. Astea două mi-au plăcut. De obicei se face un studiu, se întreabă suporterii, acum a fost prea pe repede înainte. Trebuiau să fie și niște câini acolo. Din punctul meu de vedere lucrurile astea se fac cu niște firme cu experiență în domeniu, se ia pulsul fanilor, se întreabă la meciuri ce părere au. Sunt lucruri care se fac în afară”.
Cornel Dinu, dur în privința siglei lui Dinamo: „O mare idioțenie!”
„E o mare idioțenie! Din toate punctele de vedere, de la manieră la procedură, la tot ce a ieșit! Cum să pui femeile de serviciu și antrenorii de la copii și juniori să deseneze sigle și apoi să alegi pentru Dinamo? Apoi mai vin și marii fani din DDB și ne fac capul mare! Dar apropo de siglă, am spus-o și o repet. Istoric, acel D nu are nicio legătură cu Dinamo… Sigla trebuie să aibă doi câini și să scrie FC Dinamo București deasupra. Atât!”, a decretat, Cornel Dinu.
Fostul mare jucător al lui Dinamo e de părere că alb-roșii se identifică mai degrabă cu stema cu cei doi câini. „Eu cred că emblema cu câinii e cea mai reprezentativă, dar acum, din cauza notificării, sunt obligați să o schimbe. Nu au ce face… Eu am prins-o la juniori și pe cea cu vulturul. Au fost atâtea. Trebuie să te adaptezi rapid, ținând cont de situație și să alegi una”, a completat fostul atacant.
Giani Kiriță, despre noua emblemă a lui Dinamo: „Noi ne identificăm cu câinii roșii, avem cântece, tot ce trebuie”
„Eu o aleg pe cea de-a doua pentru că se identifică cu Dinamo și câinii. Noi ne identificăm cu câinii roșii, avem cântece, tot ce trebuie…”.
Fostul căpitan al lui Dinamo nu are nimic împotriva rebranduirii: „De ce nu o siglă nouă dacă nu o mai putem folosi pe cea veche? Uite că există și alte variante și soluții. Asta e cel mai important. Nu cred că e o problemă sau Dinamo are ceva de pierdut din asta”.
Florentin Petre e atașat de „D-ul” tradițional al lui Dinamo: „Nu pot să fiu eu Gică contra! Vreau ca totul să fie în regulă”
Florentin Petre are două favorite clare: „Îmi place foarte mult cea cu D-ul mare… Mi se pare cea mai relevantă dintre toate. E frumoasă și cea cu câinii pe ea. Aș alege-o pe asta pentru că acel „D” face parte din istoria clubului. Eu așa văd lucrurile”, potrivit Fanatik
Momentul culminant: noul stadion pentru Dinamo
Cel mai important moment al zilei pentru suflarea dinamovist a fost intrarea „în scenă” a lui Mircea Lucescu. „Il Luce” și-a anunțat revenirea la Dinamo atunci când noul stadion va fi gata:
„Cred că se întorc vremurile de altădată. Am spus că nu mă reîntorc până nu se construiește un nou stadion. Au trecut 32 de ani de când n-am mai fost pe acest stadion, doar ca adversar, în două rânduri cu Rapid. Iată că se întâmplă acest lucru acum. Sper să mă revăd cu domnul Bode peste 3 ani, când va tăia panglica stadionului”.
A urmat intervenția lui Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, care a predat toată documentația stadionului către Ministerul Dezvoltării pentru construirea noii arene: „Sper să avem și echipă în 2024,
una de cupe europene. Am aflat însă că Dinamo va avea sigur un antrenor de cupe europene, pe Mircea Lucescu. Cum a zis și dânsul, acest club plin de nume ce-au adus respect țării, merită un stadion nou.
Clubul Dinamo e un simbol, azi scriem istorie pentru clubul Dinamo. Construim o arenă multifuncțională pentru Dinamo. Stadionul va fi preluat de CNI curând”.
Fiți siguri că Dinamo va avea un stadion nou. CNI are termeni clari, Guvernul sprijină această investiție așa că nu ne rămâne decât să ne vedem sănătoși la inaugurare.
- Attila-Zoltán Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației, potrivit GSP
Comentarii
Trimiteți un comentariu