Comisia legendelor: gloriile și-au intrat în atribuții. Cu cine încearcă să facă Răzvan Zăvăleanu reconstrucția lotului.
Gloriile confirmă organizarea comisiei
Gică Mihali, fostul antrenor de la U19, se ocupă, alături de Iulian Mihăescu
Da, este adevărat. Așa am înțeles până acum. Când va fi numit un președinte, va face organigrama clubului. Această comisie ar presupune să ne organizăm bine, să căutăm jucători, să avem fotbaliști competitivi pentru a începe campionatul. Când aduci unu-doi jucători, îți trebuie mai mulți ochi care să-și dea cu părerea. Efectiv să asculți o părere în plus. Domnul Zăvăleanu vă poate spune cine ar trebui să facă parte din această comisie.”, a spus Gică Mihali pentru Playsport.ro.
Am avut o discuție cu domnul Zăvăleanu, am vorbit despre lot, pentru a forma un lot pentru reunire. Ce avem la echipa a doua, tineri, o să vedem cine o să mai rămână și trebuie să formăm un lot. Domnul Zăvăleanu ne-a spus că dânsul răspunde din punct de vedere judiciar, iar noi avem competența sportivă. Ajutăm, ce putem să facem, Dinamo este sufletul nostru!”
Referitor la numirea părții tehnice, eu cred foarte tare în specializare și mi-aș dori să nu mă implic eu din calitatea de administrator judiciar în numirea antrenorilor. Mi se pare normal, în primul rând, să
avem un finanțator puternic, care să-și numească președintele, președintele să-și numească antrenorul și împreună să facă o echipă care să abordeze această numire. Încerc să mă țin de parte de problemele specific de natură sportivă. Intenționez să strâng gloriile, să-i invit să se întâlnească, într-un cadru informal, măcar o data pe lună, pentru a veni cu idei prin care ar putea ajuta clubul.”
Casting la Dinamo! Se caută administrator special. Ce propun acționarii, ce decide Dorin Șerdean
Dinamo încearcă să se reorganizeze pe toate palierele.
conform mesajului transmis de Răzvan Zăvăleanu în ședința cu liderii de filiale DDB din țară și din străinătate, datoriile către creditori vor fi reduse de la 7,6 milioane de euro, la 4 milioane, 2,4 milioane
fiind creanța Asociației Peluza Cătălin Hîldan, acționar minoritar cu 20,06 %, care a împrumutat SC Dinamo 1948 SA cu sumele strânse în programul socios Doar Dinamo București.
Mărginean, preferatul lui Șerdean, dușmanul lui Zăvăleanu. Prunea, blocat de eternul lui conflict cu FRF, Bălănescu în așteptare.
Un nume pe placul administratorului acționarului majoritar ar fi fost Ioan Mărginean, fostul șef de la Gaz Metan, cu o vastă experiență în insolvența ardelenilor, însă „Limoniu” nu poate fi conceput de Răzvan Zăvăleanu, cei doi fiind într-un conflict deschis după ce s-au interesectat profesional în reorganizarea judiciară de la Gaz Metan.
Varianta Florin Prunea are un mare handicap. Fostul portar se află în război cu șefii Federației Română de Fotbal. Cum campionatul ligii secunde este organizat de FRF, acționarii nu vor să riște cu numirea acestuia.
Vlad Munteanu este numele preferat în DDB! Marius Niculae, o idee mai veche, din nou în actualitate
Din informațiile PlaySport.ro, liderii DDB vor încearca să propună două variante în Adunarea Generală a Acționarilor, în cadrul căreia va fi ales noul adminisitrator special. Ideea suporterilor este legată de
Vlad Munteanu! În acest moment, fostul mijlocaș de la Dinamo face parte din organigrama de la Casa Fotbalului, unde ocupă funcția de manager operațional al loturilor naționale.
Potrivit surselor ProSport, Dan Șucu este dispus să plătească 200 de mii de euro către Dinamo în schimbul lui Ahmed Bani.
Rămâne însă dacă cele două părți se vor înțelege pentru transferul jucătorului crescut de către Dinamo și dacă acesta va alege să meargă la rivala din Capitală.
Comentarii
Trimiteți un comentariu