Trebuie să facem rost urgent de 500.000 de euro”
DDB este singura entitate care alimentează Dinamo. Trebuie să strângem 500.000 de euro în două luni de zile, este vorba de supraviețuirea echipei. Am mai avut astfel de provocări, atunci când era de luat licența, doar că acum nu mai este nimeni alături de noi. Suntem singuri și trebuie să strângem această sumă importantă, a explicat Ionu Zainea
Programul DDB a adus, după intrarea în insolvență, aproximativ 600.000 de euro în cadrul clubului. Din acel moment, programul a funcționat din inerție, pentru că nu mai exista Consiliu de Administrație. Nu a mai fost un board și de conducere s-au ocupat doar Elias Bucurică și Aron Bogdan.
Dar acum, pe 16 august, vor fi alegeri și va fi ales cel care va conduce programul. Lucrurile trebuie făcute serios, pentru că suntem singura entitate care a strâns 3,5 milioane de euro. Trebuie să avem un proces clar, nu ne permitem altceva. Vor fi alegeri libere, fiecare candidat va trebui să prezinte un program, o echipă, vor fi doar condiții clare, să fie membru DDB activ, să aibă peste 18 ani etc. Eu vreau pe cineva cu o echipă puternică, cineva care să poată gestiona această presiune, a declarat reprezentantul DDB , potrivit playsport.ro
Ionuț Zainea, reprezentantul DDB invitat la Playsport Live, a fost acid la adresa oamenilor de fotbal care au criticat implicarea fanilor în destinele echipei. Zainea a explicat cum au decurs lucrurile, după ce spaniolii au părăsit clubul, anul trecut.
În momentul în care nu am avut conducător, după fuga spaniolilor de la RIN, DDB s-a bazat pe Mario Nicolae și am salvat sezonul. Așa nepricepuți cum ne vedeau oamenii din fotbal, așa, pe principiul tu îl cunoști pe Filip, sună-l să vină, așa cum am știut noi, am salvat acel sezon. Noi ne-am dus în cap când am numit profesioniști să se ocupe și i-am lăsat pe ei. Nu am mai adus jucători, nu ne-am băgat, am zis că nu mai e nevoie.
Pe mine mă amuză când văd oamenii că spun, lăsați profesioniștii. Păi ăștia ne-au îngropat. Păi noi când nu aveam pe nimeni, era Mario director sportiv, am adus jucători cu forța, noi n-am retrogradat. Noi am căzut în B când am adus președinte și l-am lăsat să facă treabă.
S-au tot schimbat antrenori, corect, dar singura constantă în acest sezon a fost domnul Mureșan. Să nu uităm că, atunci când am intervenit, Dinamo era retrogradată. Apoi au venit problemele la clinceni și Gaz Metan și am ajuns la baraj. Dar noi eram retrogradați, sportiv, Mureșan eșuase pe toate planurile, a declarat suporterul dinamovist.
Noi am adus jucători doar când nu era conducere, până la venirea domnului Mureșan. După plecarea spaniolilor, era un vid de putere, nu mai lua nimeni decizii, clubul se destrăma. Cineva trebuia să ia decizii. La fel și Steliano Filip, a venit într-un moment greu. Noi nu aveam conducere, știți cum a funcționat? Sunam pe x și îi spuneam, vezi că tu ești din Constanța, convinge-l pe nu știu cine să rămână. Nu mai era nimeni în club.
Noi l-am agreat pe Mureșan, pentru că ne-am uitat pe CV-ul lui, era normal să îl sprijinim, l-am văzut ca un profesionist, a încheiat Zainea
Comentarii
Trimiteți un comentariu